Consultanta GDPR Timisoara
Regulamentul GDPR
Ce este GDPR?
GDPR sunt inițialele de la „General Data Protection Regulation”, Regulamentul privind Protecția Datelor Personale.
Este un regulament adoptat de Parlamentul European sub numărul 679 la data de 27 aprilie 2016 și reprezintă cea mai importantă decizie luată în ultimii 20 de ani la nivelul Uniunii Europene în domeniul protecției vieții private a cetățenilor europeni, prin protecția împotriva prelucrării abuzive a datelor personale ale acestora.
Deși a fost adoptat încă din 2016, a fost prevăzut un termen de grație de doi ani până la intrarea în vigoare.
Acest termen a fost impus de complexitatea regulilor instituite pentru toate instituțiile sau companiile private care prelucrează indiferent prin ce mijloace, date personale ale cetățenilor europeni, de asemenea, indiferent de locul în care își are sediul pe glob acea organizație.
Regulamentul (UE) 2016/679 a fost adoptat de Parlamentul European şi Consiliu în data de 27 aprilie 2016, a fost publicat în Jurnalul Oficial Uniunii L119 din 4 mai 2016, iar prevederile lui vor fi aplicabile începând cu data de 25 mai 2018
GDPR in Uniunea Europeana – se aplică obligatoriu din 25 mai 2018 pe intreg teritoriul
GDPR in afara Uniunii Europene – se aplică dacă sunt prelucrate datele cetățenilor UE